Jean-Luc MESSAGER

După ce a studiat Literele, Jean-Luc Messager alege cariera Armelor. Serveşte întâi în trupele aeropurtate şi apoi în Legiunea Străină, timp de 20 de ani fără întrerupere, şi participă la numeroase operaţiuni, printre care Daguet în Irak, Epervier în Ciad sau Trident în Kosovo. Ajuns la gradul de locotenent-colonel, devine unul dintre adjuncţii generalului comandant al Serviciului Istoric al Apărării, după ce a condus producţia audiovizuală şi literară a Ministerului Apărării. Specialist în logistica aeropurtată în teatrele de operaţiuni, Jean-Luc Messager este cavaler al Legiunii de Onoare, titular al Crucii de Război a TOE şi al Crucii Combatantului. De asemenea, este licenţiat în drept la Universitatea Paris V şi autor de numeroase eseuri istorice despre Legiunea Străină, printre care „Secretele Legiunii Străine” (Le Chêne), „Legionari paraşutişti, 50 de ani în slujba Franţei” (Esprit du Livre), „Berlin, căderea zidului ruşinii” (EDL) şi „Narvik, scurta victorie a Aliaţilor” (EDL).

Să fii femeie în România sfârşitului de secol al XIX-lea nu era lucru uşor. Între atitudinile conservatoare din mediul rural şi ipocrizia burgheză din noile centre urbane, dificil lucru – acela de a-ţi croi un drum. Cu toate acestea, există personaje care, în cele din urmă, aveau să iasă la iveală, ajungând să păstreze o reprezentare eroică până în zilele noastre. Acesta este şi cazul Ecaterinei Teodoroiu.

Cu ocazia realizării unor lucrări istorice cu privire la misiunea Generalului Berthelot şi referitoare la relaţiile dintre francezi şi români în timpul Marelui Război, am descoperit-o pe Ecaterina citind un exemplar din Petit Journal, dedicat morţii sale eroice în luptă. Am citit despre voinţa ei, despre motivaţia şi principiile sale, care, concentrate într-o singură persoană, insuflau curaj unei întregi armate. Nu eram departe de Jeanne d’Arc a noastră.

Dincolo de simbol, de curajul său exemplar, de însăşi determinarea cu care conducea soldaţii la luptă şi la moarte, această biografie romanţată care respectă însă cu rigoare detaliile istorice şi militare – fapt datorat penei inspirate a Marianei Negulescu – este capătul unui lung proces de punere în perspectivă şi de cercetare. Un eseu strict istoric nu ar fi putut reda tot sufletul şi nici întreaga sa încărcătură simbolică fetei născute la Vădeni, dedicată cu toată fiinţa apărării ţării sale, până la sacrificiul suprem.

Prin urmare, este necesar să salutăm aici stilul acestei scrieri moderne oferit de autoare, care vine în completarea fericită a imaginii Ecaterinei, redată până acum cu atâta forţă numai de actriţa Stela Furcovovici, de data aceea însă pe ecran, în filmul omonim al lui Dinu Cocea. Dacă am folosit cuvântul „a completa”, a fost pentru a sugera că am înţeles motivul absenţei unor aspecte extrem de importante ale vieţii eroinei, precum şi a circumstanţelor politice şi sociale ale vremii, care au fost trecute sub tăcere în acest film, întrucât el a fost turnat în anii ’80.

În consecinţă, salut din nou această iniţiativă a autoarei, aceea de a aduce un puternic omagiu personalităţii excepţionale a tinerei eroine române.